În urmă cu un an și ceva filozofam pe tema blogului și blogging-ului. Între timp am realizat că petrec mai mult timp decât aș vrea în actualizări pentru Wordpress Mu (platforma pe care mergea eblogs.ro) și că blogging-ul în sine devine redundant când am email, buzz și twitter.
În weekendul ăsta am reușit în sfârșit să migrez pe Blogger. Nu știu ce și când voi scrie pe blog, dar am adăugat linkuri către celelalte personalități ale mele online :-)
duminică, 20 iunie 2010
duminică, 29 martie 2009
5 dintr-o lovitură şi două citate
Pentru că bebe şi mama lui bebe au fost plecate şi am avut 1.5 weekenduri de capul meu, am băgat blockbustere.
Duplicity. Ocean's 11 la întâlnire cu Pretty Woman In Bruges. Sunt simpatici actorii (Julia Roberts şi Clive Owen, plus Paul Giamatti într-un rol secundar potrivit). În rest nimic original dar măcar nu am plâns după banii de bilet.
Stardust. The Village combinat cu Narnia. Claire Danes străluceşte (e rolul ei! e o stea! altfel...) iar Robert De Niro e mai puţin penibil decât personajul lui. Dar mi-a plăcut atmosfera filmului iar efectele speciale sunt exact cât trebuie (nu prea multe). Pe alocuri mi s-a părut că mă uit la un film pentru copii.
Harry Potter and the Order of the Phoenix. Pierdere de timp. Mai multe efecte speciale decât poveste iar actorii nu prea mai par adolescenţi. Am avut senzaţia că mă uit la demo-ul unui joc video. Şi nu îmi plac dementorii.
Seven Pounds. Un fel de The Green Mile combinat cu 21 Grams, doar că te cam prinzi de la început ce şi cum. Pe cântar 7 pounds bat de departe 21 grams, dar pe ecran nu.
The Curious Case of Benjamin Button. Scenariul este adaptat după o poveste de F Scott Fitzgerald (cel care a scris Marele Gatsby). Nu am citit povestea, dar bănuiala mea e că era mult mai dinamică şi mai credibilă. Brad Pitt şi Cate Blanchett sunt buni, dar nu pot compensa jalea din restul echipei. David Fincher m-a ţinut cu sufletul la gură în Se7en (unde l-a avut tot pe Brad Pitt în distribuţie), dar decât să revăd Benjamin Button mai bine aş revedea Forrest Gump şi The Big Fish, sunt tot pe acolo şi sunt mai reuşite.
Totuşi din toate filmele astea am reţinut un lucru: "Our lifes are defined by opportunities. Even the ones we miss." (Benjamin Button). Ceea ce îmi aminteşte de un alt citat care mi se potriveşte, cred că provine tot din pop culture, dar nu ştiu exact cui să îl atribui: "We are the sum of our experiences".
Oare ar fi trebuit să caut o piesă de teatru? Sau să las mofturile?
Duplicity. Ocean's 11 la întâlnire cu Pretty Woman In Bruges. Sunt simpatici actorii (Julia Roberts şi Clive Owen, plus Paul Giamatti într-un rol secundar potrivit). În rest nimic original dar măcar nu am plâns după banii de bilet.
Stardust. The Village combinat cu Narnia. Claire Danes străluceşte (e rolul ei! e o stea! altfel...) iar Robert De Niro e mai puţin penibil decât personajul lui. Dar mi-a plăcut atmosfera filmului iar efectele speciale sunt exact cât trebuie (nu prea multe). Pe alocuri mi s-a părut că mă uit la un film pentru copii.
Harry Potter and the Order of the Phoenix. Pierdere de timp. Mai multe efecte speciale decât poveste iar actorii nu prea mai par adolescenţi. Am avut senzaţia că mă uit la demo-ul unui joc video. Şi nu îmi plac dementorii.
Seven Pounds. Un fel de The Green Mile combinat cu 21 Grams, doar că te cam prinzi de la început ce şi cum. Pe cântar 7 pounds bat de departe 21 grams, dar pe ecran nu.
The Curious Case of Benjamin Button. Scenariul este adaptat după o poveste de F Scott Fitzgerald (cel care a scris Marele Gatsby). Nu am citit povestea, dar bănuiala mea e că era mult mai dinamică şi mai credibilă. Brad Pitt şi Cate Blanchett sunt buni, dar nu pot compensa jalea din restul echipei. David Fincher m-a ţinut cu sufletul la gură în Se7en (unde l-a avut tot pe Brad Pitt în distribuţie), dar decât să revăd Benjamin Button mai bine aş revedea Forrest Gump şi The Big Fish, sunt tot pe acolo şi sunt mai reuşite.
Totuşi din toate filmele astea am reţinut un lucru: "Our lifes are defined by opportunities. Even the ones we miss." (Benjamin Button). Ceea ce îmi aminteşte de un alt citat care mi se potriveşte, cred că provine tot din pop culture, dar nu ştiu exact cui să îl atribui: "We are the sum of our experiences".
Oare ar fi trebuit să caut o piesă de teatru? Sau să las mofturile?
duminică, 22 martie 2009
Să îl ignor pe Iisus?
În ultima vreme am descoperit că orice faci pe jumătate va reveni să te bântuie într-o vineri după-amiază la ora 13:13 când ai chef de orice dar nu acele lucruri de care nu ai avut suficient chef ca să le faci până la capăt.
Se poate întâmpla pentru că în primul rând era nevoie de la început ca tu să termini acel lucru. Sau poate fi din cauză că în capul tău este un piticuţ care simte nevoia de "încheiere"*.
Astăzi îmi permit să fiu în cazul al doilea mai ales că sunt singur în Dublin iar fetele mele sunt în Bucureşti. Astăzi voi pune nume tuturor feţelor din albumele mele de pe Picasa. Dacă nu ai folosit Picasa, ideea e că feţele sunt automat recunoscute şi categorizate după un anumit algoritm, iar tu trebuie doar să zici care faţă a cui este. Merge foarte bine şi în momentul ăsta am 2017 feţe din 2347. Almost there.
Am ajuns însă la un moment dificil pentru că nici una din opţiuni nu este întocmai optimă. Pozele de la botezul Ilincăi sunt evident făcute în biserică şi trebuie să văd ce fac cu următoarea faţă:
3 opţiuni fără 50-50 şi fără "sună un prieten":
Am ales opţiunea 2, dar m-am gândit un pic înainte.
* "încheiere" e cea mai bună traducere pe care pot să o găsesc pentru "closure". Conform unei cărţi pe care sunt foarte fericit că am citit-o şi pe care sigur o voi mai menţiona, Pragmatic Learning & Thinking: Refactor Your Wetware, "nevoia de încheiere" (need for closure) este o tendinţă care te poate distrage de la ceea ce trebuie să faci cu adevărat, prin urmare trebuie să îţi fie ok să lucrezi într-o stare de incertitudine şi să poţi să te concentrezi la ceea ce poţi rezolva şi are o importanţă mai mare.
Se poate întâmpla pentru că în primul rând era nevoie de la început ca tu să termini acel lucru. Sau poate fi din cauză că în capul tău este un piticuţ care simte nevoia de "încheiere"*.
Astăzi îmi permit să fiu în cazul al doilea mai ales că sunt singur în Dublin iar fetele mele sunt în Bucureşti. Astăzi voi pune nume tuturor feţelor din albumele mele de pe Picasa. Dacă nu ai folosit Picasa, ideea e că feţele sunt automat recunoscute şi categorizate după un anumit algoritm, iar tu trebuie doar să zici care faţă a cui este. Merge foarte bine şi în momentul ăsta am 2017 feţe din 2347. Almost there.
Am ajuns însă la un moment dificil pentru că nici una din opţiuni nu este întocmai optimă. Pozele de la botezul Ilincăi sunt evident făcute în biserică şi trebuie să văd ce fac cu următoarea faţă:
3 opţiuni fără 50-50 şi fără "sună un prieten":
- Îl adaug pe Iisus cu poză în lista mea de contacte
- Îl ignor pe Iisus
- Susţin că asta nu e o faţă
Am ales opţiunea 2, dar m-am gândit un pic înainte.
* "încheiere" e cea mai bună traducere pe care pot să o găsesc pentru "closure". Conform unei cărţi pe care sunt foarte fericit că am citit-o şi pe care sigur o voi mai menţiona, Pragmatic Learning & Thinking: Refactor Your Wetware, "nevoia de încheiere" (need for closure) este o tendinţă care te poate distrage de la ceea ce trebuie să faci cu adevărat, prin urmare trebuie să îţi fie ok să lucrezi într-o stare de incertitudine şi să poţi să te concentrezi la ceea ce poţi rezolva şi are o importanţă mai mare.
miercuri, 18 februarie 2009
Beam me up, luceafăr blând!
Sunt câteva lucruri pe care nu te aştepţi să le vezi, auzi sau citeşti în viaţă. În cazul de faţă, ştirea conform căreia Luceafărul a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai gros lung poem de dragoste.
Mă bucur că s-a auzit de Luceafărul în lume pentru că în general mi-a plăcut Eminescu (mai mult decât să scriu comentarii la română în liceu, cel puţin). Bucuria mea este amară totuşi pentru că în cazul de faţă contextul este incult şi obtuz.
Contextul este "ziua îndrăgostiţilor", numită tradiţional în România şi Valentine's Day sau "cumpără trandafiru' conaşule, nu te uita că e 75 de lei firul!". World Records Academy (did I just say "Academy"?) a decis în această frumoasă zi pentru necunoscători că Luceafărul este o poveste undeva între Pe Aripile Vântului, Star Trek şi Love Story.
Mă doare mintea.
Mă bucur că s-a auzit de Luceafărul în lume pentru că în general mi-a plăcut Eminescu (mai mult decât să scriu comentarii la română în liceu, cel puţin). Bucuria mea este amară totuşi pentru că în cazul de faţă contextul este incult şi obtuz.
Contextul este "ziua îndrăgostiţilor", numită tradiţional în România şi Valentine's Day sau "cumpără trandafiru' conaşule, nu te uita că e 75 de lei firul!". World Records Academy (did I just say "Academy"?) a decis în această frumoasă zi pentru necunoscători că Luceafărul este o poveste undeva între Pe Aripile Vântului, Star Trek şi Love Story.
Mă doare mintea.
marți, 17 februarie 2009
Vicky Cristina Barcelona şi testul de a doua zi
sursa foto: IMDB
Mai ţine minte cineva că eu am făcut o emisiune de film? În 97-98 la Delta. Mă chinuiam tare pe atunci să am o opinie savantă despre filmele care apar. Şi mă străduiam tare să am o părere fermă despre fiecare film.
Din fericire acum pot să am o părere şi punct. E părerea mea. Iar filmul lui Woody Allen e o aiureală simpatică şi foarte cartoonish. Merită văzut mai ales cu cineva care are aceeaşi părere cu tine despre Barcelona, vinul roşu şi Penelope Cruz.
Ieri seară, imediat după ce l-am văzut nu eram sigur dacă să îl recomand mai departe sau nu. Dar azi mi-au revenit în minte secvenţe din el. Ăsta e testul meu de a doua zi (care se aplică la filme şi sunt convins că unii îl pot aplica şi la relaţii): dacă a doua zi îţi face plăcere să îţi aminteşti de el, merită.
sâmbătă, 14 februarie 2009
123456543… oops
Warning: geek stuff ahead.
Pentru ca la 1234567890 intenţionez să dorm, am zis că poate îmi iese o altă combinaţie simpatică fără să trişez.
Poate data viitoare...
Pentru ca la 1234567890 intenţionez să dorm, am zis că poate îmi iese o altă combinaţie simpatică fără să trişez.
Poate data viitoare...
miercuri, 11 februarie 2009
M-a confirmat ca prieten
Engleza pe care o vorbesc aici este un fel de spamgleză. Asta pentru că...
Vecinii mei sunt irlandezi (îţi trebuie o ureche fină ca să înţelegi din prima accentul irlandez şi mie a început să îmi reuşească).
Colegii mei cei mai apropiaţi sunt ... europeni. Cu excepţia unora care sunt sud-americani şi a unui canadian. Am observat că în poloneză în general substantivele nu primesc articolul hotărât (de exemplu spui "proiect începe săptămână viitoare" şi nu "proiectul a început săptămâna viitoare") şi pentru că am fost în echipă cu un polonez au început să dispară articolele hotărâte şi din engleza mea.
Fetiţa mea este bilingvă. A reuşit să înveţe un copil irlandez să ceară "apă", dar spune "cold" cu un accent pe care sunt invidios. Trilingvă dacă iau în calcul şi cuvintele din limba ei (facem pariuri pe ce înseamnă "mikilili" şi "pac-a-lala"?).
Una peste alta constat că există o tendinţă a limbilor de a se uniformiza. Construcţiile mai simple le înlocuiesc pe cele complexe şi într-o anumită măsură expresiile încep să fie altele.
În contextul ăsta, am luat ieri o multime de cunoştinţe şi le-am adăugat ca prieteni pe facebook (este vizita mea anuală, să ne înţelegem...). Incluzând şi persoane de sex feminin. Ce mi s-a părut interesant este un mail de confirmare pe care l-am primit în română:
Una peste alta, oare cine o fi tradus facebook pentru România şi de cât timp nu mai vorbeşte nativ româna?
Vecinii mei sunt irlandezi (îţi trebuie o ureche fină ca să înţelegi din prima accentul irlandez şi mie a început să îmi reuşească).
Colegii mei cei mai apropiaţi sunt ... europeni. Cu excepţia unora care sunt sud-americani şi a unui canadian. Am observat că în poloneză în general substantivele nu primesc articolul hotărât (de exemplu spui "proiect începe săptămână viitoare" şi nu "proiectul a început săptămâna viitoare") şi pentru că am fost în echipă cu un polonez au început să dispară articolele hotărâte şi din engleza mea.
Fetiţa mea este bilingvă. A reuşit să înveţe un copil irlandez să ceară "apă", dar spune "cold" cu un accent pe care sunt invidios. Trilingvă dacă iau în calcul şi cuvintele din limba ei (facem pariuri pe ce înseamnă "mikilili" şi "pac-a-lala"?).
Una peste alta constat că există o tendinţă a limbilor de a se uniformiza. Construcţiile mai simple le înlocuiesc pe cele complexe şi într-o anumită măsură expresiile încep să fie altele.
În contextul ăsta, am luat ieri o multime de cunoştinţe şi le-am adăugat ca prieteni pe facebook (este vizita mea anuală, să ne înţelegem...). Incluzând şi persoane de sex feminin. Ce mi s-a părut interesant este un mail de confirmare pe care l-am primit în română:
Dorina te-a confirmat ca prieten pe Facebook..
Pentru a vizualiza profilul lui Dorina sau pentru a-i scrie pe perete, urmează următorul link:
...
- Dorina nu e băiat, deci nici profilul lui...
- Am tot respectul pentru peretele ei, "a-i scrie pe perete" nu are în română nici un înţeles pentru un geek respectabil ca mine.
- Am primit mailul în română deşi eu am profilul în engleză. Probabil Dorina îl are în română. Bug. Dacă eram papuaş ce mai înţelegeam din confirmarea asta?
Una peste alta, oare cine o fi tradus facebook pentru România şi de cât timp nu mai vorbeşte nativ româna?
To blog or not to blog
Am 3 luni plus/minus 5 zile de când nu am mai scris pe blog. Şi o multime de lucruri care s-au intâmplat între timp.
Dar întrebarea la care am vrut să îmi răspund este "pentru ce şi cine scriu pe blog(uri)". Pentru mine.
P.S. Nu mă simţeam bine dacă nu scriam un articol de revenire, îmi pare rău să trec peste aceste ultime luni fără să punctez toate cele câte s-au întâmplat. Să presupunem că am punctat şi să trecem mai departe...
Dar întrebarea la care am vrut să îmi răspund este "pentru ce şi cine scriu pe blog(uri)". Pentru mine.
P.S. Nu mă simţeam bine dacă nu scriam un articol de revenire, îmi pare rău să trec peste aceste ultime luni fără să punctez toate cele câte s-au întâmplat. Să presupunem că am punctat şi să trecem mai departe...
duminică, 2 noiembrie 2008
Bu-hu-hu
Halloween.Dacă eram în România, aş fi fost destul de supărat să văd schelete şi dovleci zâmbăreţi la sfârşit de octombrie, pentru că nu îmi plac sărbătorile importate pentru a creşte vânzările.
În Irlanda e altă poveste. Conform wikipedia, Halloween-ul s-a născut în Irlanda, fiind iniţial o sărbătoare care marchează sfârşitul perioadei de recoltă şi încearcă să alunge spiritele rele, bolile şi moartea. Din fericire, accentul s-a mutat un pic spre partea fun, iar figurinele "înspăimântătoare" apar peste tot şi astfel devin subiect de amuzament.
Cu tot regretul că am pierdut TGIF-ul de vineri (ar fi trebuit să fie super-scary şi super-fun), am fugit acasă după program pentru că vecinii noştri au organizat o petrecere de Halloween pentru copii. E prima dată când am văzut (ca adult) o petrecere de copii, şi cum toţi (mă rog, bipezii...) erau costumaţi (Ilinca a fost un "dovlecel"), a fost nemaipomenit. Din fericire, nimeni nu a cerut şi taţilor să se costumeze...
Abia aştept Crăciunul!
P.S. Oarecum în acelaşi context, am văzut Shaun of the Dead. Super haios. Dar nu mă apuc să fac pe blog cronica unui film de acum 4 ani...
Update 3 noiembrie: aparent, fiecare s-a distrat în felul lui. În "judeţul" Dublin au fost 850 de apeluri la pompieri şi s-au ars 50 de maşini. Pentru o regiune cu un milion de locuitori, densitatea de prostie pe km2 e mai mare decât mă aşteptam.
duminică, 19 octombrie 2008
Ştiu cum e să fii fumător în Irlanda
(un pic de background)
În Irlanda fumatul este interzis în locurile publice închise (restaurante, cafenele, chiar şi cluburi). BTW, venind din Bucureşti nu îţi poţi imagina că un club poate fi plin şi totuşi lumea poate respira înăuntru.
Mai mult decât atât, în casă eşti obligat să ai cel puţin un detector de incendiu şi să îl ţii în condiţii bune. Prin urmare, nu poţi fuma nici măcar în propria casă (decât dacă eşti... "inventiv"). Să zicem că nu ai fi, prin urmare de fiecare dată când îţi vine - te îmbraci şi ieşi în faţa casei. Sau pe balcon.
În blocurile mai noi, toate alarmele de incendiu sunt interconectate, prin urmare dacă într-un apartament se declanşează alarma, toată lumea iese afară. Sunetul este infernal.
(şi cum am aflat cum e să fii fumător...)
Azi-noapte, la 4 şi la 6:45 a sunat alarma. Panoul alarmei anunţa foc într-unul din magazinele de la parter. Am ieşit de două ori în faţa blocului la ore la care în mod normal somnul ar trebui să fie destul de dulce. Pompierii ne-au trimis de două ori la culcare cu "alarmă falsă".
Înţeleg cum e să te dea afară din casă o astfel de nevoie. Şi, dacă ignori factorul "comoditate", rezultatul e tare plăcut. Aerul e foarte proaspăt dimineaţa la 4.
BTW, să ieşi din casă pentru a respira un pic de aer ar trebui să fie sănătos. Fumatul favorizează cancerul şi alte afecţiuni, dar dacă nu vezi ce scrie pe un pachet şi nu vezi toate semnele din jur te va schimba un articol de pe un blog?
În Irlanda fumatul este interzis în locurile publice închise (restaurante, cafenele, chiar şi cluburi). BTW, venind din Bucureşti nu îţi poţi imagina că un club poate fi plin şi totuşi lumea poate respira înăuntru.
Mai mult decât atât, în casă eşti obligat să ai cel puţin un detector de incendiu şi să îl ţii în condiţii bune. Prin urmare, nu poţi fuma nici măcar în propria casă (decât dacă eşti... "inventiv"). Să zicem că nu ai fi, prin urmare de fiecare dată când îţi vine - te îmbraci şi ieşi în faţa casei. Sau pe balcon.
În blocurile mai noi, toate alarmele de incendiu sunt interconectate, prin urmare dacă într-un apartament se declanşează alarma, toată lumea iese afară. Sunetul este infernal.
(şi cum am aflat cum e să fii fumător...)
Azi-noapte, la 4 şi la 6:45 a sunat alarma. Panoul alarmei anunţa foc într-unul din magazinele de la parter. Am ieşit de două ori în faţa blocului la ore la care în mod normal somnul ar trebui să fie destul de dulce. Pompierii ne-au trimis de două ori la culcare cu "alarmă falsă".
Înţeleg cum e să te dea afară din casă o astfel de nevoie. Şi, dacă ignori factorul "comoditate", rezultatul e tare plăcut. Aerul e foarte proaspăt dimineaţa la 4.
BTW, să ieşi din casă pentru a respira un pic de aer ar trebui să fie sănătos. Fumatul favorizează cancerul şi alte afecţiuni, dar dacă nu vezi ce scrie pe un pachet şi nu vezi toate semnele din jur te va schimba un articol de pe un blog?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
